Uncategorized
Malu cu Flori, comuna care a dat țării șapte generali ai Armatei Române!
O inițiativă lăudabilă a primarului Constantin Ion și a profesorului de istorie Ilie Popescu, un localnic îndrăgostit de meleagurile natale și de istoria acestor locuri, scoate puternic în evidență comuna Malu cu Flori, din județul Dâmbovița, și pe cei care și-au tras seva vieții din aceste pământuri.
În localitatea renumită prin frumusețile naturale, tradițiile populare și plantațiile de pomi fructiferi își au rădăcinile nu mai puțin de șapte generali care au slujit în Armata Română. Un superlativ cu care nu se pot lauda prea multe așezări din mediul rural.
Pentru a cinsti memoria și numele generalilor de la Malu cu Flori, profesorul Ilie Popescu și edilul Constantin Ion au hotărât să creeze în cadrul Căminului Cultural o „Galerie a generalilor”, care va cuprinde fotografiile celebrilor militari ai Armatei Române, care au pornit drumul în viață de pe aceste plaiuri, însoțite de numele acestora și câteva notițe despre activitatea lor profesională. Deocamdată, vorbește lumii despre generalii din comuna Malu cu Flori un panou ce se găsește în clădirea Primăriei.

„Este o inițiativă pe care am îmbrățișat-o cu drag. Nu puteam trece cu vedere faptul că șapte generali ai Armatei Române au trăit în comuna noastră, sunt fii ai acestor locuri. Este o mândrie pentru noi. Nu cred că sunt multe comunele care să fi dat țării șapte generali. Oameni destoinici, bine pregătiți, care au slujit țara de pe funcții înalte în Armata Română. „Galeria generalilor” va fi amplasată în Căminul Cultural. Va fi un exemplu pentru copiii noștri, o dovadă clară a faptului că, atunci când te dedici învățăturii, când ai un țel și ești ambițios, nu contează de unde pleci”, ne-a declarat primarul comunei Malu cu Flori – Constantin Ion.
În „Galeria generalilor” de la Malu cu Flori, care va fi așezată la loc de cinste în cadrul Căminului Cultural, sunt prezentați:
– General de brigadă Dumitru Nicolae Scarlat, născut pe 18 ianuarie 1965 în satul Capu Coastei. A fost avansat la gradul de general prin Decret Prezidențial în 2007, de Ziua Armatei Române. Avea 42 de ani. Generalul Scarlat a fost comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, continuatoarea Armatei a IV-a „Transilvania”, cu sediul la Cluj-Napoca. Generalul Dumitru Nicolae Scarlat a mai îndeplinit și misiunea de reprezentant militar al României la NATO și Uniunea Europeană, la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.
– Generalul de Armată Decebal Ilina, care s-a născut pe 1 aprilie 1948. A avut numeroase funcții de conducere întreaga sa carieră militară. Șef al Direcției de Informații Militare, Locțiitor al șefului Statului Major Militar, Locțiitor al Șefului Departamentului Înzestrării Armatei, Secretar de Stat la Ministerul Industriei , Economiei și Resurselor.
– Generalul de brigadă Decebal Constantin Diaconescu. S-a născut la 23 aprilie 1920. Fiul învățătorului Gheorghe Diaconescu.
– Generalul Titus Popescu s-a născut la data de 25 mai 1913 în satul Runceasa. Fiul învățătorului Ion C Popescu. A fost multă vreme profesor la Academia Militară.
– Generalul Ion Șerb, poate cel mai cunoscut de către oamenii locului, a devenit general la 29 de ani! A ocupat mai multe poziții în conducerea Ministerului Afacerilor Interne. În anul 1961, după ce a a primit gradul de general-locotenent, a fost numit comandantul Armatei a II-a Muntenia. În 1969 a devenit prim locțiitor al comandantului infanteriei și tancurilor. Generalul Ioan Șerb, după o perioadă tumultoasă, s-a întors în comuna natală, Malu cu Flori. În 1996, a candidat din partea Partidului Socialist al Muncii pentru funcția de primar și câștigat alegerile, dedicându-se comunității în perioada 1996-2000. A decedat în ianuarie 2004.
– Generalul de brigadă Mihai Anton s-a născut pe 27 august 1910. A fost învățător. Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” cu mantie și spadă, cea mai înaltă decorație militară românească. În 1995 a devenit cetățean de onoare al comunei Malu cu Flori. Generalul Mihai Anton a decedat în luna iunie 2004.
– Generalul Constantin Emilian Pahonțu s-a născut în martie 1948 în satul Micloșanii Mici. La 29 ianuarie 2003, prin Decretul 74 al Președintelui României, Constantin Emilian Pahonțu a fost înaintat la gradul de general de brigadă, după care a fost trecut în rezervă.
Uncategorized
Guvernați și pentru noi, nu doar pentru voi! Protest BNS în Piața Victoriei, pe 12 noiembrie, urmat de marș până la Parlament
Blocul Național Sindical (BNS) organizează miercuri, 12 noiembrie 2025, începând cu ora 10.00, un miting de protest în Piața Victoriei din București, urmat de un marș până la Piața Constituției, cu opriri simbolice în fața principalelor instituții responsabile pentru politicile economice și sociale ale țării:
– Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
– Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale,
– Ministerul Afacerilor Interne,
– Ministerul Sănătății,
– Ministerul Energiei,
– Ministerul Justiției,
– Ministerul Finanțelor
– Ministerul Mediului.
Protestul are loc în fața unui context economic și social tot mai apăsător pentru salariații din România – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Sub sloganul „Guvernați și pentru noi! Nu doar pentru voi!”, BNS cere Guvernului României măsuri urgente pentru oprirea scăderii puterii de cumpărare și pentru îmbunătățirea vieții lucrătorilor!
Este momentul să reacționăm uniți împotriva scăderii puterii de cumpărare și a politicilor anti-salariați promovate de guvernanți. Lucrătorii sunt din nou sacrificații de serviciu — deși muncim mai mult, suntem tot mai săraci! Sărăcirea populației a devenit politică de stat”.
Revendicările principale ale protestului:
1. Stoparea politicilor guvernamentale ce alimentează inflația și protejarea veniturilor lucrătorilor;
Liberalizarea prețului la energie, precum și creșterea TVA au condus la o rată anuală a inflației de 9,9% până in prezent, mai ridicată decât inflația din anul de criză 2010. Din 2022 până în august 2025 majorarea prețurilor a fost de 46,2%.
BNS solicită măsuri țintite pe reducerea inflației și totodată măsuri de sprijin pentru protejarea puterii de cumpărare a veniturilor populației.
2. Creșterea salariului minim pe economie;
În condițiile în care inflația este persistentă în România, iar măsurile de austeritate anunțate deja pentru 2026 (majorări de taxe și un nou șoc pentru puterea de cumpărare prin re-liberalizarea prețului la gazele naturale după 31 martie 2026), vor conduce la o confirmare a politicilor guvernamentale inflaționiste, efectul este amputarea puterii de cumpărare în primul rând pentru cei mai vulnerabili angajați din economie, cei cu salariul minim brut sau în preajma salariului minim brut (peste 1,8 milioane de persoane).
Înghețarea salariului minim înseamnă că în termeni reali puterea de cumpărare a salariului minim va fi afectată profund în 2026 în urma politicilor inflaționiste. Practic puterea de cumpărare a salariului minim la sfârșitul anului 2026 ar putea fi sub cea de la finalul anului 2024.
BNS solicită aplicarea cadrului legal în vigoare și majorarea salariului minim brut de la 4.050 lei la cel puțin 4.325 lei, conform formulei oficiale de calcul și în concordanță cu evoluția productivității muncii. De asemenea, BNS solicită: reducerea deducerii personale de la 300 lei la 200 lei și introducerea unor coeficienți de creștere pentru lucrătorii calificați – 1,1 si pentru cei cu studii superioare – 1,5 – adică salariul minim pentru lucrători calificați – 4×757 si salariul minim pentru studii superioare – 6488 lei.
3. Negocieri colective reale și extinse;
Negocierea colectivă este blocată sau formală în majoritatea sectoarelor economiei. Fără contracte colective puternice, salariații nu au nicio protecție în fața inflației și a abuzurilor angajatorilor.
BNS cere aplicarea și extinderea negocierilor colective la nivel de sector și respectarea dreptului la reprezentare sindicală. De asemenea, BNS cere eliminarea restricțiilor legale privind libera negociere colectivă la nivelul instituțiilor publice, al regiilor autonome și la companiile unde statul este acționar, precum și a tuturor dispozițiilor legale care afectează aplicarea drepturilor deja negociate prin contractele colective de muncă în vigoare.
4. Stoparea reformelor făcute prin tăieri de salarii și posturi în sectorul bugetar; dezbateri transparente cu partenerii sociali pe marginea inițiativelor de reorganizare; Introducerea unor criterii clare și transparente de evaluare a lucrătorilor din sectorul public.
Acestea ar trebui stabilite împreună cu organizațiile sindicale din instituțiile respective și care să aibă ca valori: competența și pregătirea profesională a lucrătorilor, calitatea și profesionalismul lor. Spunem un ,,NU” răspicat epurărilor pe criterii politice care anticipăm că vor avea loc ca urmare a procesului de restructurare în sectorul public.
5. Reducerea fiscalității pe muncă și stabilirea combaterii evaziunii fiscale ca prioritate zero a Guvernului.
România continuă să aibă una dintre cele mai mari poveri fiscale pe salarii din UE – peste 43% din costul muncii reprezintă impozite și contribuții. Suprataxarea salariilor descurajează munca formală, alimentează economia informală și accentuează inechitatea socială. Estimarea noastră este că până la 800.000 de români sunt în muncă informală.
BNS cere o reformă reală a taxării muncii, prin scăderea contribuțiilor sociale și protejarea veniturilor mici. De asemenea, BNS solicită asumarea combaterii evaziunii fiscale ca prioritate zero a Guvernului.
6. Un program amplu de investiții publice care să folosească eficient resursele financiare naționale și europene nerambursabile cu precădere pentru infrastructura de transport feroviar, transport local, agricultură și industria alimentară, cercetare, sănătate publică și cultură. Se impune, de asemenea, adoptarea unor scheme de ajutor de stat care să încurajeze investiții în domenii industriale cheie pentru România (exemplu: industria de automobile, industria de apărare, industria navală etc.).
Uncategorized
Autospecială de la ISU Olt s-au răsturnat pe un drum din Argeș. Cinci pompieri au fost răniți
O autospecială aparținând ISU Olt care se deplasa în regim prioritar către locul producerii unui accident rutier dinspre Pitești spre Slatina, s-a răsturnat aseară, în jurul orei 20:30. Se pare că șoferul a pierdut controlul asupra direcției.
În urma evenimentului, conducătorul auto și alți patru ocupanți, cu vârste între 20 și 48 de ani, toți cadre ale ISU Olt, au fost răniți. Militarii au fost preluați de ambulanțe și transportați la o unitate medicală din județul Argeș în vederea efectuării unor investigații medicale amănunțite.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
-
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimarul de la Dragomirești s-a strecurat prin criză și a dus la capăt obiectivele propuse, prin efort conjugat și optimism bine direcționat
-
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier pe DN72A, la intersecția spre Dragomirești
-
ACTUALITATEacum o săptămânăA plecat la cele veșnice fostul deputat de Dâmbovița Iulian Vladu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
-
ACTUALITATEacum o săptămânăViscolul a lăsat fără energie electrică, gaze și telefonie Stațiunea Peștera-Padina. Aude cineva din ANRE sau din ANCOM?
-
Călăraşiacum 3 zileOmule, nu fii nepăsător! Haideți să-l ajutăm pe Marcel să învingă boala!
-
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMajorarea taxelor și impozitelor locale, o povară impusă de Guvern. Primarii spun că existau și alte pârghii, dar nu au fost întrebați!
-
Argeșacum 3 zileAutoturism cu trei persoane la bord a căzut într-o râpă, în comuna Dâmbovicioara
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița: Au fost semnate trei contracte pentru îmbunătățirea sistemului medical















