ACTUALITATE
Fermierii români cer derogări de la unele cerințe europene pentru a nu intra în faliment

De când cu războiul din Ucraina, cu multiplele facilități create de Uniunea Europeană agricultorilor din țara vânturată de război, fermierii români și nu numai ei, suferă. Solidaritatea, dusă uneori la cote nebănuite, fără a se cântări corect și ce rămâne în urmă, îi duce la faliment pe fermierii români. Regulile făcute la Bruxelles în beneficiul Ucrainei, la care se adaugă o serie de norme adoptate pe repede înainte, deși ar fi trebuit amânate până la încheierea conflictului militar din țara vecină, au adus sectorul agricol românesc într-o situație critică.
Deputatul PSD de Dâmbovița Marian Țachianu, chiar dacă este un reprezentant al partidului aflat la putere, nu s-a dezis de considerentele sale referitoare la agricultură și pericolul în care se află fermierii români. Demnitarul atrage atenția asupra toleranței extreme de care dau dovadă cancelariile Uniunii Europene cu agricultura Ucrainei, în detrimentul sectoarelor din statele UE. România, se pare, se află în fruntea țărilor care au de suferit cel mai mult. Spune Marian Țachianu că, deocamdată, responsabilii de la Bruxelles au rămas insensibili la doleanțele agricultorilor din România. Toate problemele ridicate de fermierii români sunt tot în coadă de pește. Adică, în diferite stadii de rezolvare, cu finalitate incertă.
După cum a precizat parlamentarul român, care știe cu ce se mănâncă agricultura, speranța a rămas la fermieri, la modalitățile prin care aceștia știu să înfrunte greutățile, știu să improvizeze și, până la urmă, să o scoată la capăt.
Comisia Europeană, pe lângă faptul că și-a arătat solidaritatea față de Ucraina prin acordarea de facilități de transport și comerciale la produsele agricole, punând în dificultate fermierii din celelalte state, nu renunță nici la codurile pentru bune condiții agricole și de mediu. Acele GAEC- uri cu numerotare largă. Spune deputatul Țachianu că ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la solicitarea fermierilor români, a organizațiilor profesionale din domeniu, a propus, în cadrul Consiliul de Agricultură desfășurat la Bruxelles, prelungirea derogărilor de la implementarea cerințelelor pentru anul agricol 2024. S-a avut în vedere condiția privind rotația culturilor și obligația de a lăsa necultivată 4% din totalul suprafeței agricole destinate culturii.
„Propunerea României s-a bucurat de susținerea mai multor state membre, având în vedere prelungirea războiului din Ucraina, precum și faptul că impactul de mediu asupra acestei derogări este unul minim. Comisia Europeană urmează să analizeze propunerea ministrului român al Agriculturii în vederea aprobării acesteia.
S-a atras atenția asupra problemelor majore cu care se confruntă fermierii din Uniunea Europeană din cauza efectelor războiului din Ucraina, a fenomenelor meteo extreme, a inflației care a generat majorări greu de suportat de prețuri la imputuri.
S-a propus adoptarea unor măsuri pentru a reduce impactul negativ al tuturor acestor factori de risc, pentru a evita falimentul multor ferme din România. Se cunoaște faptul că posibilitățile de intervenție sunt extrem de limitate, iar pagubele suferite de fermieri sunt semnificative.
Mulți dintre fermieri sunt în pericolul de a nu mai putea să își continue activitatea, fapt ce reprezintă un risc major pentru securitatea alimentară a țării și a Uniunii Europene „, a mai precizat deputatul Marian Țachianu.
Unul dintre codurile GAEC, cel care se referă la abandonarea a 4% din terenul arabil, lăsarea acestei suprafețe necultivate, a fost privit cu uimire de fermierii români, obișnuiți să muncească, să frământe pământul, să nu-l lase cotropit de buruieni și indiferență. Dar este vorba despre o normă de mediu și nu ai decât să te supui.
„Dacă până acum ne luptam pentru eliminarea pârloagelor, a terenurilor necultivate, acum, când am reglat aceste lucruri, Uniunea Europeană vine și ne spune că 4% trebuie să rămână necultivat. Eu nu spun că nu sunt niște măsuri de mediu bune, dar aceste măsuri trebuie implementate de-a lungul timpului, treptat, nu, așa, dintr-odată, și nu într-o perioadă în care fermierii au probleme mari generate de prețul la imputuri foarte mare și foarte scăzut la cereale. Conducerea ministerului, organizațiile profesionale din agricultură au cerut amânarea acestor coduri pentru bune condiții agricole și de mediu. Din păcate, până în momentul de față, nu s-a reușit acest lucru”, a mai spus deputatul Marian Țachianu.
Parlamentarul crede că, acolo, sus, la pârghiile sistemului de decizie, sunt oameni nepregătiți, care nu au habar de problematica agricolă, de greutățile întâmpinate de fermieri. De aici, confuzia și regulile care sfidează concretul.
ACTUALITATE
Prețul la energia electrică a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite. Cum am ajuns aici?

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și director al Parcului Industrial Priboiu, este un excelent specialist în problematica energetică. De-a lungul timpului, Radu Popa a venit cu o mulțime de soluții, cu argumente solide ce vizau rezolvarea crizei energetice care s-a abătut asupra românilor, prețuri scăpate de sub control, oportunități de revenire la normalitate etc. De curând, se vorbea chiar de numirea sa pe o poziție de secretar de stat în Ministerul Energiei. Organizația PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru această numire. Deocamdată, nu am auzit că acest pas important s-a produs. Mai așteptăm. Între timp, Radu Popa urmărește ce se întâmplă în acest domeniu fluid și imprevizibil al energiei.
Într-un ultim text postat pe pagina sa de Facebook, scrie Radu Popa că această criză energetică începe să se vadă în facturile clienților casnici și să afecteze bugetul familial. Va fi cumplit dacă actual guvern nu intervine.
„Prețul a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite de EON și Premier Energy Cum am ajuns aici? Prin închiderea agresivă a unor capacități de producție fără să construim altele, deși aveam banii pentru asta. Asta a fost strategia lui Virgil Popescu+ticăloșia lui KWI = dezastru”, a precizat Radu Popa.
Mai spune fostul parlamentar că România are resurse energetice, dar pare să lipsească strategia de a le folosi.
„În energie, există o diferență fundamentală între ceea ce ai și ceea ce poți folosi atunci când ai nevoie.România are hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze, resurse naturale și un potențial important de producție regenerabilă.
O centrală care întârzie 10 ani, o rețea care nu poate prelua energia produsă sau o investiție blocată administrativ înseamnă vulnerabilități pe care le plătim cu toții. Și aceste neputințe cresc prețul. Apoi am învățat că marile probleme nu apar întotdeauna din lipsa resurselor financiare. Nu! Uneori apar din incapacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit”, a punctat Radu Popa.
Conchide Radu Popa că România, în această perioadă care pare a fi una cumplită din punct de vedere economic, are nevoie de o viziune strategică în care securitatea aprovizionării, prețurile suportabile și competitivitatea industriei să fie tratate împreună.
„Nu avem nevoie de încă o competiție între tehnologii sau de încă un război al declarațiilor. Avem nevoie de investiții finalizate, instituții responsabile și decizii care să reziste mai mult decât un ciclu electoral. Pentru că adevărata independență energetică nu se măsoară doar în resursele pe care le avem, ci în capacitatea de a le transforma în siguranță și competitivitate pentru economie”, a adăugat Radu Popa – directorul Parcului Industrial Priboiu.
ACTUALITATE
Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.
„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.
Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 21 de oreTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























