Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Subiecte fierbinți, discutate de primarii din Dâmbovița cu vicepremierul Sorin Grindeanu

Publicat

pe

Primarii din județul Dâmbovița nu au ratat ocazia de a pune în discuție, la întâlnirea cu vicepremierul Sorin Grindeanu din data de 27 decembrie 2021, două subiecte considerate fierbinți, respectiv înghețarea salariilor, pentru al patrulea an consecutiv, și acordarea indemnizației de vârstă, cunoscută de opinia publică sub titulatura „pensie specială”.

Au punctat edilii că, prin plafonarea indemnizațiilor pe care le primesc lunar pentru munca prestată, demnitarii din cadrul administrațiilor publice locale și județene (primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene și vicepreședinți) nu doar că sunt retribuiți în prezent cu mai puțini bani decât scrie în lege, dar sunt prejudiciați și în ceea ce privește viitoarea pensie, calculată pe principiul contributivității, căci un salariu „înghețat” de 4 ani înseamnă o contribuție mai mică și, implicit, o pensie mai mică. Au mai spus primarii că măsura influențează, potrivit prevederilor Codului Admistrativ, și retribuțiile funcționarilor publici, întrucât acestea nu pot depăși indemnizația viceprimarului.

Vice prim-ministrul Sorin Grindeanu a promis că va prezenta colegilor din Guvern argumentele expuse pentru a se găsi soluția cea mai bună.

Cât privește indemnizația de vârstă aprobată prin lege pentru demnitarii din administrațiile publice locale și județene, primarii din Dâmbovița i-au cerut vicepremierului Sorin Grindeanu, prin vocea președintelui Filialei Județene a Asociației Comunelor din România – Dorinel Soare, să fie adoptate normele de aplicare, care vor permite depunerea cererilor și calcularea numărului exact de beneficiari și, implicit, a necesarului bugetar, chiar dacă pensiile speciale nu vor intra în plată în 2022. Dorinel Soare apreciază că se încadrează să obțină indemnizația de vârstă cel mult 20% dintre demnitarii din cadrul administrației publice locale și județene și, evident, nu toți vor primi suma maximă, care este 4.500 de lei.

Vicepremierul Sorin Grindeanu i-a asigurat pe primari că va iniția o Hotărâre de Guvern care să stabilească normele de aplicare a legii privind indemnizația de vârstă pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Reușită în plan investițional. Primăria Contești a obținut statutul de prosumator

Publicat

pe

Primarul comunei Conțești, Marian Alexandru, în ciuda stresului produs de anumite persoane cu rang înalt care îl tracasează și îi perturbă activitatea depusă în slujba comunității cu tot soiul de reclamații și tertipuri, doar-doar s-o împotmoli, performează la capitolul implementare proiecte de interes local. Edilul este mulțumit că îi are alături pe consilierii locali, pe cetățenii din localitate, care apreciază rezultatele obținute și nu îi iau în seamă pe cei care, prin multiple metode, pun piedici nemeritate administrației de la Contești.

Unul dintre cele mai recente și reușite proiecte este acela care a vizat obținerea energiei electrice din surse regenerabile pentru consumul propriu al comunei Contești. Investiția a avut o valoare de 6,14 milioane de lei și a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Pe lângă acest proiect, care a prevăzut montarea de panouri fotovoltaice în mai multe zone ale localității, în apropierea punctelor de aprindere a rețelei de iluminat public, a fost dezvoltat și proiectul privind „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public”, finanțat de Administrația Fondului de Mediu. O investiție de 1,18 milioane de lei.

„De asemenea, am montat panouri fotovoltaice și pe 28 de clădiri publice, aflate în proprietatea Primăriei Conțești. Vorbim în acest moment de o puterea instalată cumulată care a ajuns la 450 de kW. Până acum, facturile la consumul de energie electrică avea valori foarte mari, cuprinse între 25.000 și 30.000 de lei lunar, uneori chiar mai mari. Acum, putem să ne declarăm mulțumiți. Datorită acestor investițiii,vom avea o economie la bugetul local de până la 360.000 de lei, adică 3,6 miliarde lei vechi, fonduri pe care le putem folosi pentru demararea altor proiecte”, ne-a precizat primarul Marian Alexandru.

Și, ca ultimă noutate legată tot de aceste două proiecte, administrația de la Contești, prin primarul Marian Alexandru, a finalizat formalitățile necesare cu distribuitorul de energie electrică și a primit statutul de prosumator. În concluzie, cantitatea de energie electrică peste nivelul de consum propriu, produsă prin panourile fotovoltaice recent instalate, va intra în sistemul național contra cost ceea ce înseamnă o sursă de venit pentru bugetul comunei Conțești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Grădiniță reabilitată și modernizată în satul Glogoveanu, comuna Șelaru

Publicat

pe

Gheorghiță Matei, primarul de la Șelaru, este la finalul primului mandat de edil al comunei și, prin depunerea candidaturii la Biroul Electoral de Circumscripție – ieri, 25 aprilie 2024, se pregătește pentru cel de-al doilea. Tot ieri, în satul Glogoveanu, a fost inaugurată grădinița cu program normal. Imobilul, în care își vor petrece timpul rezervat programul educativ peste 20 de copii, a fost complet reabilitat, modernizat și dotat cu elementele de mobilier specifice micuților de vârstă preșcolară. La momentul inaugural, au venit de la Târgoviște președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, subprefectul Marian Tănase și inspector școlar general – Adriana Tudose.

Grădinița din satul Glogoveanu a intrat în procesul de modernizare în baza unui proiect inițiat de primarul Gheorghiță Matei. Finanțarea a fost asigurată de Administrația Fondului de Mediu. Valoarea investiției a fost de 2,7 milioane de lei, din care 90% fonduri de la AFM, iar 10% – contribuție de la bugetul local al Primăriei Șelaru.

„Obligația mea, ca primar, față de cetățeni, față de tinerele familii din comună în mod special, a fost și este aceea de a asigura condiții foarte bune de educație pentru toți copiii din comună. Și pentru că la Glogoveanu nu se mai investise niciun leu de ani și ani de zile, am identificat ca oportunitate de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea grădiniței „Programul privind Creșterea Eficienței Energetice și Gestionarea Inteligentă a Energiei în Clădirile Publice”, derulat de Administrația Fondului de Mediu.

Acum, avem o clădire nouă și mă bucur că astăzi am dat-o în folosință. Ca de fiecare dată, și la acest proiect am avut sprijinul conducerii Consiliului Județean Dâmbovița.Îi mulțumesc președintelui Corneliu Ștefan pentru implicare”, a precizat primarul Gheorghiță Matei.

Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, le-a spus celor prezenți la momentul inaugural că a venit cu mare drag în comuna Șelaru, deși problemele județul sunt multe, iar timpul este insuficient pentru multitudinea de activități administrative în care este implicat.

„Suntem alături de copii, de părinți, de cadrele didactice, la acest eveniment deosebit de important pentru comunitatea locală. Cred că domnul primar nu putea să facă comunității un cadou mai frumos acum, aproape de Paște”.

A mai vorbit președintele Consiliului Județean despre cele trei asocieri dintre CJD și Primăria Șelaru, derulate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.

„Avem și alte proiecte pe care le-am gândit împreună cu domnul primar, care vor avea ca obiectiv dezvoltarea comunei dumneavoastră. Cel mai important proiect este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, și vizează construirea rețelei de apă uzată”, le-a mai spus celor de față Corneliu Ștefan.

Prefectul Claudia Gilia, în alocuțiunea sa, a vorbit despre importanța investițiilor în educație. Orice schimbare în infrastructura de acest tip reprezintă, de fapt, o investiție în viitorul fiecărei localități.

„Nu pot să nu observ acest parteneriat solid pe care îl aveți cu Consiliul Județean, în dezvoltarea comunei Șelaru. Vă felicit și vă doresc mult succes în continuare pentru toate proiectele dumneavoastră”, a fost mesajul prefectului Claudia Gilia.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite