Connect with us

ACTUALITATE

Pavilionul Ortopedie de la Spitalul din Târgovişte a devenit secţie pentru COVID-19

Publicat

pe

Secţia Ortopedie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte a fost organizată ca spaţiu de primire a pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Practic, pavilionul respectiv a fost modernizat și organizat pe trei circuite care să răspundă normelor de protecție și igienă pentru personalul medical, dar și în ce privește tratamentul aplicat pacienților infectați cu Coronavirus.

În plus, această secție a fost echipată cu panouri de comandă și control, care permit personalului medical să supravegheze și să asiste pacienții, la cele mai înalte standarde de siguranță.

„Pavilionul este dispus pe două nivele și conține în total 36 paturi, din care 6 paturi de terapie intensivă. Circuitul personalului a fost gândit în așa fel încât să se încadreze în zone diferite de risc, de la mic la mare, atunci când se face accesul, și invers, la ieșire, zonele fiind marcate în culorile verde, galben și roșu. La etajul întâi, s-a înființat și un spațiu de odihnă pentru personal”, se arată într-un comunicat remis de Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Managerul Spitalului Judeţean din Târgovişte, dr. Claudiu Dumitrescu, a explicat că Secţia Ortopedie va funcţiona ca o unitate medicală de sine stătătoare, aproape independent de restul spitalului.

„Felicit epidemiologii spitalului pentru modul în care au gândit acest spațiu. A fost o muncă de aproximativ 3 săptămâni, dar ne mândrim cu ceea ce am reușit să facem. Investiția nu a fost mică. Nu pot prezenta suma exactă la acest moment, dar aici o contribuție majoră au avut-o donațiile pe care le-am primit, urmare a apelului făcut de președintele consiliului județean și ca atare, rezultatele au fost deosebite. Am modernizat cele trei săli de operație existente, am organizat două saloane de terapie intensivă cu șase paturi ultramoderne – cu ventilatoare, monitoare, stații și centrale de monitorizare a parametrilor, centrale de vizualizare a pacienților. Am schimbat ușile cu unele transparente, astfel încât personalul să nu intre de foarte multe ori la pacienți, iar gradul de expunere să se reducă, întrucât protecția personalului este prioritară în aceeași măsură ca îngrijirea pacientului”, a declarat dr. Claudiu Dumitrescu.

Astăzi – 17 aprilie 2020, preşedintele CJ Dâmboviţa – Alexandru Oprea, managerul Claudiu Dumitrescu, directorul medical – dr. Andrei Tomescu şi medicul epidemiolog Răzvan Berechet au au analizat astăzi modul în care a fost organizată Secţia Ortopedie drept spaţiu pentru primirea pacienţilor COVID-19.

„Circuitele au fost gândite pe trei zone: o zonă verde, cu risc scăzut, în care se va face accesul personalului direct de afară, pentru echipare; o zonă galbenă, intermediară, cu risc mediu, între zona verde și zona roșie, cu pacienți. În această zonă galbenă, personalul se dezechipează când vine din zona roșie, după ce a îngrijit pacienți COVID-19 pozitivi și, respectiv, zona roșie – zonă cu risc crescut, în care se află pacienții și unde sunt și alte cabinete ale personalului; în aceste locații din zona roșie, tot personalul va purta echipament de protecție complet.

Dacă ar trebui să rămână în echipamentul de spital, personalul va urma obligatoriu circuitul invers, adică: zonă roșie, zonă galbenă (dezechipare și rămânere în echipament de spital), iar apoi trecerea în zona verde. La parter avem 6 paturi de terapie intensivă, destinate pacienților cu afecțiuni severe și critice, care au nevoie de ventilație mecanică și intubație. De asemenea, sunt prevăzute rezerve cu câte un pat și cu două paturi atât la parter, cât și la etaj. În rest, celelalte paturi sunt în număr de 30 pentru pacienții care au COVID-19 și care sunt și urgențe medico-chirurgicale. Practic, sunt 30 de paturi și 6 ATI”, a precizat dr. epidemiolog Răzvan Berechet.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a felicitat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru ceea ce s-a realizat la Secţia Ortopedie. De asemenea, Alexandru Oprea le-a mulţumit tuturor celor care au donat bani, aparatură şi echipamente pentru Spitalul Judeţean.

„Am gândit acest circuit împreună cu colegii de la spitalul județean tocmai pentru că ne-am așteptat să avem o incidență a cazurilor de Coronavirus, dacă nu mare, cel puțin la un nivel mediu în Județul Dâmbovița, iar colegii de la SJUT au întreprins această acțiune, și anume au gândit un circuit autonom, complet separat”, a declarat Alexandru Oprea.

Reamintim faptul că, ieri, au fost confirmate pozitiv la testul pentru COVID-19 nu mai puţin de 42 de persoane, angajaţi şi bătrâni din Centrul de Asistenţă Medico-Socială Ghergani (oraş Răcari), astfel că, în prezent, în judeţ există 73 de pacienţi infectaţi.

ACTUALITATE

Acțiune de plantare flori și arbuști ornamentali organizată de echipa Parcului Industrial Moreni

Publicat

pe

Angajații Parcului Industrial Moreni au derulat ieri, de 1 Mai, împreună cu directorul Gabriel Purcaru, fiindcă întotdeauna lucrează în echipă, o acțiune de înfrumusețare a spațiilor exterioare din incinta unității. Cu acest prilej, au plantat flori și arbuști ornamentali. Nu este prima dată când se organizează astfel de activități în Parcul Industrial Moreni.

Cât privește rezultatele economice, precizăm că, sub conducerea lui Gabriel Purcaru, Parcul Industrial Moreni a încheiat fiecare an cu profit, gradul de ocupare este 100%, iar numărul angajaților care lucrează în cadrul societăților de aici bate spre 1.000 de persoane. Totodată, s-au găsit soluții pentru extindere – spre exemplu, a fost preluată o suprafață de teren de 1,35 hectare de la Primărie. Toate acestea plasează Parcul Industrial Moreni în topul celor mai bune unități de acest tip la nivel de țară.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Jandarmeria Giurgiu angajează psiholog

Publicat

pe

De

Ești absolvent al Facultății de Psihologie și vrei să faci parte din Jandarmeria Română? Acum ai ocazia!

Jandarmeria Giurgiu organizează concurs din sursă externă pentru 1 post de ofițer specialist psiholog.

Până pe data de 15 mai 2024 te așteptăm să-ți depui cererea de înscriere online la adresa: resurseumane@jandarmeriagiurgiu.ro

Pentru mai multe detalii accesați linkul următor: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1938

Informații suplimentare se pot obține de la structura Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, telefon: 0246.219 631.

Sursa: IJJ Giurgiu 

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite