Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor străbune
și binecredincioși creștini,

Pentru întreg mapamondul creștin, Învierea Domnului reprezintă fundamentul credinței, al speranței și al civilizației iubirii, puterea invincibilă care ne conferă certitudinea nemuririi, care spulberă întotdeauna întunericul, răul și deznădejdea.
În această noapte sfântă, bucuria Învierii Domnului ne umple din belșug inimile și ne dăruiește nețărmurită încredere în iubirea atotcuprinzătoare a Tatălui ceresc, fiindcă nimeni și nimic nu ne poate înstrăina de iubirea, milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu.
Imnul Învierii pe care îl cântăm toți în această noapte luminată: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!”, este o mărturie solemnă a credinței noastre, un act misionar plin de iubire și de solidaritate față de aproapele nostru, căruia îi împărtășim din tezaurul spiritual al speranței noastre, chemându-l la bucuria comuniunii cu Tatăl ceresc.
De aproape două milenii, Învierea Domnului risipește negura îndoielilor, alungă frica morții și inspiră civilizația și cultura creștină în a manifesta frumosul și binele într-o lume dominată de spaime, frici, provocări și încercări. Astfel, bucuria Învierii se constituie în lumină „spre descoperirea neamurilor și mărirea poporului lui Dumnezeu” (Luca 2, 29-32).
Sensul autentic și înnoitor al Învierii Domnului nu poate fi înțeles în mod deplin fără taina Crucii și a pătimirii Mântuitorului Hristos, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Numai înțelegând pe deplin sensul Crucii și al suferinței, așa cum ne-au fost descoperite de sfintele Lui Pătimiri, vom putea ajunge la slăvita Înviere și ne vom putea bucura de roadele mântuirii dumnezeiești. Din preaplinul iubirii Sale, El a suferit durerea și moartea în Trupul Său pentru a lumina, vindeca și transfigura tot ceea ce a adus suferință și întuneric în lume și în viața noastră.
Credința în Învierea Domnului și conștiința de a împărtăși întregii lumi această bucurie, precum și certitudinea că Dumnezeu este Cel care este pururi alături de noi, neabandonându-ne niciodată, nici măcar în moarte, i-a făcut încă de la început pe Apostoli să meargă netemători în toată lumea, pentru a vesti Evanghelia lui Hristos și pentru a spune tuturor faptele minunate pe care El le face de fiecare dată pentru noi.
Esența învățăturii creștine și a mesajului misionar al Bisericii din toate timpurile se fundamentează pe adevărul Învierii, pe iubirea mai tare decât moartea a Celui ce nu pregetă să intre în iadul fiecăruia dintre noi, pentru a ne elibera și a merge cu noi mereu, până la capăt, în orice suferință, boală și singurătate, pentru a fi cu noi pururi și pentru a ne învia.
Întregul cult creștin are impregnat spiritul Învierii, totul vine de la acest magnific și universal eveniment care a transformat veacurile și continuă să fie pentru totdeauna evenimentul dumnezeiesc care celebrează viața și victoria asupra morții și a întunericului.
Întreaga istorie a lumii este puternic marcată de Înviere și nu doar pentru că ea se află la baza civilizației creștine, reperul cel mai important al lumii noastre, dar și pentru că ea dăruiește curaj și creativitate, profunzime și încredere tuturor celor care își pun amprenta asupra chipului societății umane.
A crede în Învierea Domnului reprezintă un act de evlavie personală și comunitară, precum și un angajament pentru existență, pentru protejarea și celebrarea vieții, un act de încredere și de eroism ce mărturisește despre deschiderea către permanenta înnoire, schimbare, spiritualizare și transfigurare a existenței umane.
Dumnezeu, în care noi credem, este Iubire și numai Iubire și El nu pregetă a veni necontenit spre noi pentru a ne întâlni, pentru a intra în comuniune cu noi, pentru a ne înnoi după chipul Său, pentru a ne conferi maximă demnitate, deplină libertate, nesfârșită bucurie, eroic curaj și speranță neîmpuținată, de fiecare dată, din abundență.
El vine către noi cu forța biruitoare a iubirii și nu ne lasă singuri în niciuna dintre încercările vieții, în boală și în suferință, în înstrăinare sau chiar în moarte. Vine la noi prin Sfintele Taine și Ierurgii, prin chemarea conștiinței noastre, prin întreaga creație, prin evenimentele vieții și prin aspirațiile și speranțele fiecăruia dintre noi. Vine și nu se oprește, pentru că ne iubește cu o nemaiîntâlnită iubire, unică, desăvârșită și infinită. Pătrunde în lumea noastră, cu toate ale ei, așteptându-ne în toate întâmplările și momentele vieții pentru a ne dărui, iar și iar, cu bunătate fără margini, milostivirea Sa pururi înnoitoare.
De altfel, Învierea Domnului reprezintă o parabolă pentru viața noastră, un îndemn și o chemare de nerefuzat și anume: în orice stare ne-am afla, în orice sclavie sau încercare, Domnul este întotdeauna lângă noi, gata mereu de a ne ajuta, oferindu-ne din belșug sprijinul și iubirea Sa, pentru a merge împreună pe calea pascală!
Învierea Domnului „ne-a dezvăluit însăși adâncul cel mai dinlăuntru al bunătății părintești și a arătat în Sine sfârșitul pentru care au primit făpturile începutul existenței. Fiindcă pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile și cele aflătoare înlăuntrul veacurilor începutul existenței și sfârșitul lui Hristos” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie).

Dragii mei credincioși,

Înviind din morți, Domnul a aruncat la o parte piatra de la ușa mormântului și, de atunci încoace, El nu contenește a spulbera orice piatră ce împovărează viețile noastre, prefăcând orice mormânt al sufletului într-un binecuvântat loc al Învierii.
În dimineața Învierii, după ce femeile mironosițe spuseseră Apostolilor că nu au găsit Trupul Domnului Iisus, în acel mormânt, parcă simbol al întregii suferințe și înstrăinări a lumii, când îngerul le-a vestit că El a Înviat, Petru, Apostolul care se lepădase de Domnul de trei ori, încercat de remușcări, căci Îl părăsise în clipe grele pe Cel ce nu l-ar fi abandonat vreodată, a alergat la mormântul dumnezeiescului Învățător, parcă întrun ultim gest de a-I cere iertare, trist, chinuit de remușcări și împovărat de nestatornicia lui. Dar negăsind acolo Trupul „Începătorului vieții” (Faptele Apostolilor 3, 15), dintr-o dată s-a convins că Domnul a înviat! Și atunci a înțeles că iubirea este mai tare decât moartea (Cântarea Cântărilor 8, 6) și că Domnul vindecă toată înstrăinarea, spulberă norii răului și alungă întunericul din viața noastră. A înțeles că nu merită să-ți trădezi credința, speranța și iubirea niciodată, pentru că ele înving orice obstacol, de fiecare dată. A înțeles că în viață, niciodată Domnul nu ne părăsește, nu renunță la noi, ori de câte ori L-am trăda și am renunța noi la El, pentru că ne iubește total, dumnezeiește, așa cum nimeni nu o poate face vreodată. Un Dumnezeu magnific, care ne risipește orice îndoială și spaimă, care ne alungă temerile și ne biruie fricile, care ne dăruiește pace, bucurie și iubire, și care, neîncetat, oferă, ajută, vine și merge împreună cu noi.

Iubiții mei fii sufletești,

Învierea reprezintă, așadar, principiul cel mai de seamă al învățăturii creștine, piatra de temelie a Bisericii, cel mai important reper al lumii, în afara căruia istoria omenirii nu-și poate găsi niciodată rostul.
Dar, oare, la aproape două milenii de la acest biruitor și măreț eveniment al istoriei lumii, ce spune Învierea Domnului contemporanilor noștri? Mai ales tinerelor generații?
Poate nu întotdeauna se vorbește așa cum trebuie despre Învierea Domnului și chiar dacă, uneori, entuziasmul și bucuria nu sunt însuflețite de acea vulcanică bucurie a Apostolilor și a mironosițelor, într-o lume copleșită de tristețe, învolburată de încercări și dominată de întuneric, bântuită de ideologiile morții și terorizată de războaie, conflicte și crize, biruința asupra morții, a păcatului și întunericului, reprezintă cel mai important argument pentru viață, speranță și înnoire.
Tinerilor, mai ales, le spun că Binele este triumfător întotdeauna iar răul înfrânt, adevărul iese mereu la suprafață iar minciuna se scufundă în uitare, frumusețea salvează de fiecare dată iar urâțenia este vindecată prin puterea incomensurabilă a credinței în Înviere.
Suntem cu toții fii și fiice ale Învierii, mădulare ale Trupului Tainic al Domnului, „martori… până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8) ai iubirii Lui, iar prin credința și prin comuniunea cu El și între noi, ne bucurăm de triumful Învierii, prin El și datorită Lui.
Civilizația creștină, Europa și întreaga lume sunt fundamentate pe valorile Evangheliei lui Hristos care au în centrul lor Învierea, astfel că am putea spune că întreaga măreție a mapamondului creștin, tot ceea ce admirăm în cultura lumii noastre dospită de credință, este datorată culturii pascale.
Chiar dacă uneori păcatul ne invadează viețile, făcând ravagii, chiar dacă ne răpește în cea mai cruntă sclavie, trebuie să ne asumăm mereu, cu încredere, libertatea, și să repornim pe calea înnoirii și a construirii unei existențe pline de iubire, inspirați de logica Învierii.
A fi liberi într-o lume dominată de tot felul de sclavii este un act de curaj, de demnitate și de măreție, o datorie pe care o avem față de noi și față de darul sacru al vieții. Din această perspectivă nu trebuie să idolatrizăm nimic, pentru că uneori, chiar unele idei în aparență bune, pot constitui prilejuri de cădere și de sclavie.
La două decenii și jumătate de arhipăstorire pe tronul arhieresc de la Târgoviște, țin să mulțumesc cu recunoștință colaboratorilor, clericilor și credincioșilor care în această perioadă m-au sprijinit în îndeplinirea îndatoririlor vlădicești, ca de altfel tuturor celor care vă manifestați, cu hotărâre și curaj, atașamentul față de valorile creștine, românești și europene, le trăiți și le promovați în viața cotidiană sau în spațiul virtual; pentru sprijinul pe care-l acordați Bisericii noastre, implicându-vă în ajutorarea aproapelui, prin intermediul numeroaselor proiecte social-filantropice ale Eparhiei noastre sau prin donații.
Lumea cere o mărturie puternică, hotărâtă și clară din partea noastră, ca reflectare a credinței, speranței și iubirii noastre. Asemenea Apostolilor, femeilor purtătoare de mir și tuturor înaintașilor noștri întru credință, avem datoria de a dărui bucurie din bucuria Învierii, de a viețui cu statornică încredere că Mântuitorul Hristos este în mod sigur prezent în viețile noastre inspirând, prin harul Duhului Sfânt, trăirea, aprofundarea și intensificarea credinței noastre.
Învierea Domnului este evenimentul care ne cheamă la permanenta înnoire a vieții, sub privirea plină de milostivire a Atotiubitorului Dumnezeu, pentru a deveni semne de schimbare în comunitățile noastre, adesea dezbinate și dominate de ură, răzbunare și nedreptate, lăsând, astfel, să rodească în noi „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea și curăția” (Galateni 5, 22-23).
Cu bucuria Învierii Domnului în suflete, trebuie să mergem pe drumurile pe care Dumnezeu ni le deschide de fiecare dată, mărturisind cât bine ne face Domnul și să aducem la frumusețea comuniunii cu El pe cât mai mulți, având conștiința că Lumina luminează în întuneric și întunericul niciodată nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5).
Împărtășindu-vă aceste gânduri, vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă sănătate, pace și bucurie!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru arhipăstor și părinte,
totdeauna rugător către Atotmilostivul Dumnezeu,
pentru bucuria, sănătatea și pacea voastră,
a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop și Mitropolit

Aseară, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, mii de târgovișteni au participat la evenimentul cultural-religios devenit o adevărată sărbătoare a Cetății – Calea Luminii.

Alături de oamenii adunați pentru a aprinde Sfânta Lumină pe Bulevardul Carol I, Calea Vieții și a Credinței până la urmă, au fost prezenți și reprezentanții puterii locale și județene. S-au aflat lângă preotul vicar Ionuț Ghibanu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, deputatul Carmen Holban, prefectul Claudia Gilia, primarul Cristian Daniel Stan și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu. Lumina vie a credinței a pornit, ca un adevărat izvor, din fața Bisericii Mitropolitane și s-a revărsat rapid pe Bulevardul Carol I, până spre gară, devenind un râu de lumină alimentat de sufletele miilor de târgovișteni care au aprins cu speranță și credință peste 6.000 de lumânări.

Așa cum a precizat preotul Ionuț Ghibanu, lumina este cel mai cunoscut simbol religios din toate timpurile și locurile.

„Este și cea care ne reamintește, poate cel mai frumos, ce înseamnă viața și credința. Viața noastră este asemenea unei lumânări care trebuie să lumineze drumul nostru și al altora, să împărtășească bucurie și speranță, încredere și bunătate, să încălzească și să dea sens. Apoi, ea este și simbolul căutării, al celui ce caută cu sinceritate în întunericul tentațiilor și al provocărilor, al ignoranței și al asalturilor răului. Și, nu în ultimul rând, lumina este simbolul tinereții, al bucuriei începuturilor și al năzuințelor de a merge mereu cât mai sus”, a spus Ionuț Ghibanu.

Calea Luminii a ajuns la cea de a 25-a ediție și parcă, de la an la an, forța acestei manifestări a credinței sporește, devenind parte din obișnuința noastră spirituală, un fel de rugă comună, profundă, ce țâșnește simultan din sufletele a mii de oameni.

„Calea Luminii este unul dintre evenimentele de suflet ale târgoviștenilor și dâmbovițenilor! După 25 de ani, bucuria pe care o aduce Lumina sărbătorilor pascale în Târgoviște și Dâmbovița este la fel de mare ca la început! Lumina unește și ne arată că împreună suntem mai buni”, a fost mesajul transmis de președintele Corneliu Ștefan.

Intrând puțin în istoria acestui grandios exemplu de credință, putem afirma că ineditul eveniment de factură artistică și spirituală este creația pictorul târgoviștean Mihai Șerbănescu. Artistul, într-o încercare de a umple Târgoviștea de lumină simbolică „atinge cu delicatețe obiectivul autorităților în ceea ce privește dezvoltarea culturală a comunității”.

„Prin intermediul „Căii Luminii”, atât artistul, cât și participanții și spectatorii, se angajează într-un exercițiu de purificare și de meditație, atât de necesar în vecinătatea unui război de o cruzime deosebită, care are loc în apropierea granițelor țării noastre. Atmosfera este mereu completată de un fundal muzical emoționant, „Doina”, interpretată de regretatul interpret de muzică folk Lorin Stănescu” se menționează, inspirat, pe pagina de Facebook a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște.

Calea se umple de lumină, în chip simbolic dar și faptic, după ce se încheie slujba de la Catedrală iar flacără luminii veșnice este transmisă nouă prin preoți de Dumnezeu, „pentru a prelungi și a aprofunda și mai mult semnificația jertfei Mântuitorului Hristos, pentru a arăta, pe de o parte, comuniunea în credință cu cei de dinaintea noastră, speranță pentru prezent și bucuria luminii, dar și, pe de altă parte, ca o simbolică predare parcă de ștafetă tinerelor generații ce duc mai departe lumina credinței, tezaurul de viață și de speranță al înaintașilor”.

„Lumina iubirii milostive a Tatălui ceresc se coboară la noi, iar entuziasmul tinerilor ne dăruiește și nouă puterea de a ne bucura de vigoarea tinereții credinței și de comuniunea dintre generații. O lumină în noaptea vieții trebuie să fie viața noastră! Să lumineze din lumina lui Hristos și să împărtășească bucurie, iubire, speranță, încredere, bunătate, comuniune și solidaritate”, a mai spus vicarul eparhial Ionuț Ghibanu.

Târgoviște a fost aseară, pentru a 25 oară, o adevărată cetate a credinței și a luminii, a încrederii într-un viitor mai bun, într-o comuniune și unitate a credincioșilor, într-o contopire spirituală a lor, fără resentimente, fără bariere generate de orgolii, ambiții, ură, funcții și poziții în societate. Dacă nu s-a produs total acest deziderat creștin, universal până la urmă, a fost măcar o încercare ușor reușită.

Urmărește Incomod Media și pe Google News